La câteva zile de la numire, noul director general al Electroputere Pașcani a prezentat Consiliului de Administrație un raport de eficientizare a companiei, care prevede, printre altele, sporirea puterilor și responsabilităților directorului general, inclusiv prin delegare de atribuții de la administratori către CEO.
Transportatorul de energie Transelectrica, controlat de stat, l-a numit pe Luca-Nicolae Iacobici în funcția de membru provizoriu și președinte al directoratului, începând cu 1 iunie, în locul lui Toni Teau, urmând să ocupe acest post până la 16 septembrie.
Toni Teau a demisionat din funcțiile de președinte și membru al directoratului transportatorului național de energie Transelectrica, invocând "motive personale", au declarat sâmbătă, pentru News.ro, reprezentanți ai Ministerului Economiei, în subordinea căruia se află compania.